Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Finanţelor a plătit 160 de milioane de lei ca bonificații tuturor contribuabililor ce şi-au achitat la timp impozitele

Ministerul Finanţelor a demarat procesul de acordare a bonificaţiilor de 3% pentru contribuabilii mici şi mijlocii care şi-au îndeplinit la timp obligaţiile fiscale aferente anului fiscal 2024, valoarea totală a sumelor acordate depăşind 160 milioane de lei.

Bonificaţia se aplică impozitului pe profit sau impozitului micro şi poate fi folosită pentru a compensa alte taxe datorate, a precizat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe contul său de Facebook.

„Astăzi, au fost generate în Spaţiul Privat Virtual (SPV) 151.150 de decizii de acordare a bonificaţiei de 3%, aplicabile impozitului pe profit anual şi impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024”, se menţionează într-un comunicat al MF.

Valoarea totală a bonificaţiilor acordate este de 160,155 milioane de lei.

„Prin acordarea acestor bonificaţii, transmitem un mesaj aşteptat, cu siguranţă, de mediul de afaceri onest: respectarea regulilor este recunoscută şi recompensată. Contribuabilii care îşi declară corect şi la timp obligaţiile şi îşi plătesc taxele beneficiază de un tratament fiscal echitabil şi predictibil. Este un pas în direcţia unui parteneriat corect între stat şi mediul de business, bazat pe responsabilitate şi disciplină fiscală”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Bonificaţiile pot fi utilizate pentru compensarea obligaţiilor fiscale datorate, cu condiţia ca firmele să fi depus toate declaraţiile, să fi plătit la timp impozitele aferente anului 2024 şi să nu aibă alte datorii fiscale restante.

Ministerul Finanţelor va continua, în perioada următoare, procesul de acordare a bonificaţiilor şi pentru celelalte categorii de contribuabili eligibili, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Articole similare

Prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuț: ‘Bolile cardiovasculare rare nu sunt rare în practica noastră. Avem peste 2.000 de pacienți în îngrijire și o rețea națională în plină dezvoltare’

Prof. univ. dr. Ruxandra Jurcuț, medic primar cardiolog la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” și profesor universitar la UMF „Carol
Citește →

Prof. univ. dr. Dana Craiu: ‘Bolile rare neurologice nu se termină la 18 ani. România are nevoie urgentă de protocoale de tranziție și de o rețea națională pentru pacienți’

Prof. univ. dr. Dana Craiu, medic primar neurologie pediatrică în cadrul Centrului de Expertiză pentru Boli Rare al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru
Citește →

Prof. univ. dr. Anca Streinu-Cercel, avertisment la Bucharest Leaders’ Summit despre hantavirus: ‘Bolile rare nu sunt irelevante. Călătoriile internaționale ne aduc agenți infecțioși noi la care trebuie să ne gândim’

Prof. univ. dr. Anca Streinu-Cercel, profesor de boli infecțioase la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, senior specialist în boli infecțioase la
Citește →