Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Federaţia Silva acuză că OUG prin care se modifică legislaţia silvică nu îndeplineşte condiţiile de constituţionalitate: A fost sesizat Avocatul Poporului

Ordonanţa de urgenţă prin care se modifică legislaţia silvică nu îndeplineşte condiţiile de constituţionalitate, motiv pentru care reprezentanţii Federaţiei Silva au sesizat Avocatul Poporului şi solicită intervenţia Curţii Constituţionale a României (CCR).

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură – Silva, OUG 63/2025 prin care se modifică legislaţia silvică „nu îndeplineşte condiţiile de constituţionalitate.

„Am sesizat Avocatul Poporului şi cerem intervenţia CCR! Modificările introduse prin OUG 63/2025 produc efecte grave asupra: stabilităţii personalului silvic; funcţionării ocoalelor silvice şi a RNP Romsilva; funcţionării ocoalelor silvice de regim; protecţiei pădurilor prin destabilizarea structurilor de administrare şi asupra drepturilor angajaţilor”, atrag atenţia sindicaliştii.

Conform sursei citate, OUG 63/2005 a fost adoptată de Guvern, însă există „neconcordanţe şi erori care fac neconstituţională această ordonanţă”.

Prin urmare, Federaţia Silva s-a adresat Avocatului Poporului pentru declanşarea procedurii de control de constituţionalitate şi cere intervenţia CCR.

„Din perspectiva noastră, OUG 63/2025 conţine o serie de prevederi şi dispoziţii care încalcă flagrant Constituţia României”, susţin reprezentanţii Federaţiei Silva.

Sindicaliştii precizează că reforma structurii şi funcţionării Romsilva şi a ocoalelor silvice este una profundă, cu impact pe termen lung, care nu poate fi justificată printr-o urgenţă reală şi imediată. „Chiar CCR a statuat că reformele structurale se fac prin Parlament, nu prin OUG”, menţionează sindicatul.

Pe lista de prevederi se mai află extinderea obiectului ordonanţei dincolo de motivele invocate, prin „încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie”.

„Deşi se invocă necesitatea îndeplinirii unor jaloane PNRR limitate, OUG reglementează: transformarea unor funcţii ocupate în baza unui contract individual de muncă, în unele pentru care urmează să se încheie contracte de mandat; modificarea vechimii minime necesare pentru ocuparea unor funcţii de conducere; proceduri de selecţie şi evaluare, sancţiuni şi încetarea contractului de mandat; modificarea regimului sancţionator în Codul Silvic; introducerea unor noi articole în Codul Silvic cu caracter permanent”, se arată în comunicat.

Astfel, aceste modificări nu sunt justificate de situaţia extraordinară invocată, depăşind limitele constituţionale ale delegării legislative.

Reprezentanţii sindicatului au mai făcut referire, printre altele, la „lipsa avizelor de la instituţiile şi ministerele avizatoare pentru varianta finală a proiectului de OUG, aşa cum a solicitat Ministerul Justiţiei”, aprobarea OUG fără dezbaterea proiectului final în Comisia de Dialog Social, încălcarea dreptului la muncă şi stabilitatea raporturilor de muncă, limitarea excesivă şi nejustificată a accesului la anumite funcţii de conducere.

Pe lista de prevederi care încalcă Constituţia României se mai află „lipsa clarităţii, previzibilităţii şi stabilităţii legislative”, încălcarea principiului separaţiei puterilor statului, afectarea dreptului la negociere colectivă şi libertatea sindicală. 

Articole similare

Transportul de mărfuri cu avionul este noua modă: A crescut cu aproape 15%

Transportul aeroportuar de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 13,4%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 12.794
Citește →

Producţia de gaze a scăzut, iar importurile s-au majorat cu aproape 47%

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele patru luni din 2026, de 2,508 milioane tone echivalent petrol, cu 24.500 tep sub
Citește →

Societatea Energetică Electrica a câştigat licitaţia publică pentru proiectul de cogenerare din Craiova

Societatea Energetică Electrica a fost desemnată câştigătoare în cadrul licitaţiei publice pentru proiectul de cogenerare din Craiova, informează compania printr-un raport remis, marţi, Bursei de
Citește →