Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Au măsurat bunăstarea românilor: Am obţinut un scor de 6,91 din 10 și suntem vulnerabili la sănătate şi educaţie

România a obţinut un scor de 6,91 din 10 în cadrul primei ediţii a Barometrului Bunăstării, un raport al Alianţei pentru BunăStare (ABS), bazat pe date din surse oficiale, care integrează trei dimensiuni esenţiale – Educaţie, Sănătate şi Bunăstare socială.

Potrivit documentului, realizat de compania MIR Research, pentru anul 2024, România a obţinut un scor total de 6,91, pe o scală de la zero la zece, rezultat care plasează ţara noastră peste Bulgaria (6,69), dar sub celelalte state analizate din regiune: Cehia (7,84), Polonia (7,81), Slovacia (7,25) şi Ungaria (7,01).

„Barometrul confirmă că bunăstarea este un efort comun – nu doar al sistemului de sănătate, al educaţiei sau al politicilor sociale, ci al întregii societăţi. Rezultatele arată atât evoluţii încurajatoare, cât şi zone în care este nevoie de accelerarea reformelor, în special în sănătate şi educaţie. Industria de asigurări poate contribui, într-un mod decisiv, la creşterea bunăstării românilor – de la reducerea vulnerabilităţilor financiare la stimularea culturii prevenţiei. Prin acest proiect, Alianţa îşi asumă rolul de actor activ în dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti”, a declarat, într-un comunicat de presă, Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), organizaţia care a iniţiat platforma ABS.

Indicatorii folosiţi la întocmirea raportului de specialitate au fost selectaţi în funcţie de priorităţile de dezvoltare ale României şi de disponibilitatea datelor la nivel naţional şi european, astfel încât analiza să permită comparaţii relevante cu alte ţări din regiune. Metodologia este inspirată din modele utilizate la nivel internaţional, inclusiv în practica OCDE.

Conform Barometrului, pe domeniul Sănătate, România înregistrează cele mai mari provocări, în special la nivelul prevenţiei, factorilor de risc şi sănătăţii mintale. Astfel, la acest capitol, România se află înaintea Ungariei, dar în urma Cehiei, Slovaciei, Poloniei şi Bulgariei.

Totodată, în ceea ce priveşte Educaţia, România continuă să se confrunte cu dificultăţi pe nivelul de studii, accesul la educaţie, competenţele digitale şi rata crescută a părăsirii timpurii a şcolii, conform concluziilor enunţate în raport.

În privinţa Bunăstării sociale, aceasta este cea mai performantă dintre cele trei dimensiuni, datorită rezultatelor bune în ceea ce priveşte siguranţa fizică, coeziunea comunitară şi satisfacţia faţă de viaţă. În acest sens, România se poziţionează peste Bulgaria şi Ungaria, dar sub Polonia, Cehia şi Slovacia.

„Rezultatele Barometrului confirmă tendinţele identificate în studiul de percepţie lansat anterior de Alianţa pentru BunăStare, motiv pentru care vom accelera anumite acţiuni specifice, căci bunăstarea nu se reduce la nivelul veniturilor, ci implică educaţie, autonomie, relaţii personale, încredere şi o stare generală de echilibru emoţional. Românii îşi regăsesc bunăstarea în familie. Există un apetit în creştere pentru prevenţie, informare şi independenţă în luarea deciziilor privind propria viaţă, dar barierele sistemice – de la accesul la servicii până la calitatea acestora – rămân semnificative”, susţin realizatorii documentului.

Alianţa pentru BunăStare (ABS) este o platformă colaborativă ce reuneşte companii, organizaţii, instituţii publice şi experţi pentru a promova măsuri preventive şi a îmbunătăţi calitatea vieţii în România.

Articole similare

Ministrul Alexandru Nazare, după avertismentul Fitch Ratings: ‘Adevăratul test de credibilitate este ce facem de acum înainte’

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings avertizează serios asupra riscurilor legate de instabilitatea politică, întârzierile în reformele din PNRR şi presiunile externe asupra economiei, iar
Citește →

Adrian Victor Vevera, Director General al ICI Bucureşti: ‘Tehnologiile dual-use reprezintă un element esenţial pentru consolidarea capacităţilor de securitate şi apărare’

Tehnologiile dual-use reprezintă un element esenţial pentru consolidarea capacităţilor de securitate şi apărare, consideră Adrian Victor Vevera, Director General al ICI Bucureşti. „Tehnologiile dual-use reprezintă
Citește →

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings avertizează: ‘Căderea Guvernului României şi deteriorarea contextului macroeconomic evidenţiază riscuri semnificative pentru eforturile de consolidare fiscală’

Căderea Guvernului României şi deteriorarea contextului macroeconomic evidenţiază riscuri semnificative pentru eforturile multianuale de consolidare fiscală ale ţării, avertizează agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings
Citește →