Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministerul Finanţelor spune că a zecea ediţie Fidelis din 2025 a atras peste 1,3 miliarde lei

Ediţia de noiembrie, a zecea ediţie din acest an a Programului de titluri de stat Fidelis, derulată în perioada 7 – 14 noiembrie 2025, a atras subscrieri de peste 1,3 miliarde lei, un rezultat care arată interesul constant al investitorilor individuali pentru acest instrument de economisire.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, pe parcursul celor şapte zile ale ofertei, au fost plasate 13.864 de ordine de subscriere, cu o valoare totală a investiţiilor de 477,60 milioane lei şi 164,71 milioane euro (echivalentul a 823,55 milioane lei).

„Tranşa specială dedicată donatorilor de sânge a înregistrat din nou o participare notabilă. Cu o dobândă de 7,95% pe an, această emisiune a atras 88,87 milioane lei printr-un număr de 2.015 ordine de subscriere. Aceşti investitori au beneficiat şi de reducerea pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la doar 500 lei”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, o cerere semnificativă s-a înregistrat pe scadenţa de 2 ani în lei (dobândă 6,95%), cu subscrieri de 231,66 milioane lei, precum şi pe scadenţa de 6 ani în lei (dobândă 7,70%), care a atras 121,96 milioane lei.

Emisiunile în euro au atras, de asemenea, un interes solid, în special pe scadenţa de 10 ani (dobândă 6,00%), unde s-au subscris 71,10 milioane euro. Scadenţele de 3 şi 5 ani au atras 52,10 milioane euro, respectiv 41,50 milioane euro, precizează sursa citată.

De la lansarea Programului Fidelis, investiţiile totale atrase au ajuns la peste 60,62 miliarde lei, prin intermediul a 492.864 de subscrieri. Contribuţia donatorilor-investitori, de la debutul parteneriatului cu Rock FM, a depăşit 3,84 miliarde lei.

Programul Fidelis este destinat persoanelor fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani. Veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital rezultate din tranzacţionarea titlurilor, sunt neimpozabile.

Titlurile de stat achiziţionate vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti, oferind lichiditate investitorilor prin posibilitatea tranzacţionării pe piaţa secundară.

Sindicatul de intermediere a fost format din BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, UniCredit şi TradeVille în parteneriat cu Libra Bank.

Articole similare

Mugur Isărescu e sincer: ‘România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu pentru trecerea la euro; BNR este pregătită să reia procesul’

Banca Naţională a României este pregătită să reia procesul de pregătire pentru trecerea la moneda euro, însă România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu necesar,
Citește →

Romsilva și un spital din provincie conduc în topul de atribuire a contractelor prin proceduri de negociere fără publicare

Romsilva a derulat anul trecut 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei, menţinându-se pe
Citește →

DNSC publică cifre alarmante: ‘Incidentele de compromitere a conturilor au crescut cu 353% în 2025; phishing-ul a avansat cu 70,6%’

Numărul incidentelor de phishing a crescut cu 70,6% în 2025, la 4.975, iar cele de compromitere a conturilor au înregistrat un avans de 353%, până
Citește →