Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ceva ciudat se întâmplă în România: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 11%

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a înregistrat, în România, o creştere de 11% în octombrie faţă de aceeaşi lună din 2024, marjă în care maşinile electrice 100% au raportat un salt de 80% şi o cotă de piaţă de 8%, arată datele Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), analizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Potrivit sursei citate, în intervalul de referinţă, autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total piaţă) au consemnat un volum de 12.769 de unităţi, iar cele mai vândute au fost: Dacia – cu 3.439 de unităţi, Toyota (1.332) şi Renault (905).

Pe modele, Dacia domină clasamentul, în octombrie, după cum urmează: Logan – cu 1.281 de exemplare, Sandero (751), Duster (703) şi Bigster (438).

Statistica oficială relevă, totodată, că, pe segmentare pe clase, modelele SUV sunt pe prima poziţie, cu o cotă de 50,8%, în creştere cu 11% de la un an la altul, urmate de Clasa C – cu o cotă de 25,9% (-3,2%) şi Clasa B – cu o cotă de 16,4% (+39,2%).

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna octombrie a acestui an, faţă de perioada similară din 2024, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 6,5% şi au ajuns la o pondere de 36%, în timp ce motorizările pe motorină au crescut 6,7%, până la o pondere în piaţă de 7,5%.

De asemenea, autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid au raportat o majorare a înmatriculărilor de 11,5% (echivalentul a 22,4% din totalul pieţei de autoturisme), cu menţiunea că din toate acestea, 87% sunt motorizări pe benzină, în timp ce doar 13% sunt pe motorină.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV şi PHEV), precum şi cele mild-hibrid şi full hibrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) deţin, în luna octombrie a anului 2025, o cotă de piaţă de 56,5%, fiind cel mai important segment de pe piaţa românească, care depăşeşte cota deţinută de motorizările pe benzină şi motorină.

În acest segment, autoturismele full electrice deţin o cotă de 8% din piaţă, faţă de 4,9%, în octombrie 2024, iar autoturismele plug-in hibrid 6,9%, comparativ cu 4,9%.

În primele zece luni ale anului 2025, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring (1.189 de unităţi şi o scădere de 47% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), Hyundai Kona (565 de unităţi) şi Tesla Model 3 – cu 522 de unităţi.

Autoturismele Plug-In au pe primele trei locuri, în ordine, Ford Kuga – cu 574 de unităţi şi o creştere de 24%, Hyundai Tucson (570 de unităţi) şi Volkswagen Tiguan (508 unităţi).

În acelaşi timp, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc, în primele zece luni din 2025, Toyota Corolla – cu 3.575 de unităţi (+23% faţă de aceeaşi perioadă din 2024), urmat de Dacia Duster (2.673 de unităţi) şi Toyota Yaris Cross (2.333 de unităţi).

La categoria mild hybrid, conduce Dacia Duster, cu 5.347 de unităţi înmatriculate, la zece luni, iar apoi Hyundai Tucson – cu 1.656 de unităţi, şi Ford Puma (1.361 de unităţi).

Conform datelor citate, vehiculele comerciale uşoare şi minibus înregistrează, în octombrie 2025, o scădere de 0,1% faţă de octombrie, anul anterior, din care vehiculele comerciale uşoare fără minibus consemnează un recul de 1,8%. Vehiculele comerciale uşoare electrice au atins, în primele nouă luni ale acestui an, un volum de 529 de unităţi, faţă de 491 de unităţi, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În schimb, înmatriculările de vehicule comerciale grele şi autobuze au crescut cu 35% (octombrie 2025 vs octombrie 2024), din care vehiculele comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele, un salt 30%.

Articole similare

Transgaz a semnat, în Grecia, memorandumul de extindere a Coridorului Vertical către Balcanii de Vest

La Salonic (Grecia), in marja celei de-a 10-a editii a Forumului de Energie din Europa de Sud-Est (SEEF), organizata de Camera de Comert Americano-Elena, a
Citește →

Alexandru Nazare: ‘Reducerea deficitului nu este o chestiune de opţiuni şi nu poate fi amânată’

România a parcurs un an de consolidare cu cea mai ambiţioasă corecţie fiscal-bugetară din Uniunea Europeană (UE), trecând de la o economie bazată pe consum
Citește →

Secretarul de stat în Ministerul Energiei: ‘Investiţiile realizate de Transgaz ne pot ajuta să fim mai rezilienţi în faţa provocărilor’

Investiţiile realizate de Transgaz pentru a creşte gradul de interconectivitate şi pentru a avea mai multe opţiuni în regiune şi în Uniunea Europeană ne pot
Citește →