Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Consiliul Concurenţei avertizează Guvernul: ‘Măsura plafonării adaosurilor a depăşit termenul legal; există riscul de efecte nefavorabile în piaţă’

Măsura plafonării adaosurilor la anumite categorii de produse alimentare este justificată doar de situaţii absolut excepţionale, iar perioada pe care se poate aplica, în conformitate cu Legea Concurenţei, a depăşit deja termenul legal, amplificând riscurile de a genera efecte nefavorabile asupra pieţei şi a conduce la adaptări nedorite ale jucătorilor, se arată în Raportul privind evoluţia concurenţei în sectoare cheie, lansat de Consiliul Concurenţei.

„Conform Legii concurenţei, o astfel de măsură este justificată doar de situaţii absolut excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă sau o disfuncţionalitate evidentă a pieţei. În ceea ce priveşte durata, conform Legii concurenţei, aceasta nu poate depăşi doi ani. Prin urmare, durata schemei de sprijin excedează deja termenul legal, amplificând, prin urmare, riscurile de a genera efecte nefavorabile asupra pieţei şi a conduce la adaptări nedorite ale jucătorilor”, susţin autorii raportului.

Ca urmare a plafonării adaosurilor la anumite categorii de produse alimentare – prin OUG nr. 67/2023 şi actele normative ulterioare -, Consiliul Concurenţei a monitorizat evoluţia la raft a preţurilor acestor produse.

Rezultatele analizelor Consiliului Concurenţei au arătat că produsele stipulate în actul normativ au înregistrat, în majoritatea cazurilor, reduceri de preţuri. Astfel, cel puţin pentru scopul urmărit, şi anume scăderea preţurilor produselor alimentare de bază, Ordonanţa a produs efecte pozitive la nivelul consumatorilor finali.

Pe de altă parte, autoritatea de concurenţă a testat, în anul 2023, respectiv 2024, o ipoteză conform căreia diminuarea marjelor de profit ca efect al reglementării ar putea fi recuperate la nivelul altor categorii de produse (efect de tip waterbed) existente în portofoliul retailerilor. Conform metodologiei utilizate, s-a constatat faptul că pierderile de profitabilitate înregistrate la nivelul produselor ce fac obiectul reglementării ar fi fost recuperate prin creşterea profitabilităţii, inclusiv prin majorarea preţurilor, pentru alte produse, alimentare şi nealimentare.

„O astfel de redistribuire a adaosurilor şi reaşezare a preţurilor în alte condiţii decât cele de piaţă poate genera, pe o perioadă îndelungată de timp, şi alte adaptări ale jucătorilor (în afara celor deja evidenţiate de transferul pierderilor de adaos către alte produse), care ar putea conduce la dezechilibre majore pe verticală (pe lanţul de producţie), dar şi pe orizontală (cu privire la alte categorii de produse). Practic, o plafonare pe termen lung a adaosurilor sau preţurilor pentru anumite categorii de produse va genera un efect de contagiune spre alte categorii şi pieţe, cu efecte imprevizibile”, atenţionează specialiştii de concurenţă.

În ceea ce priveşte creşterea TVA din august 2025, analizele autorităţii de concurenţă pe termen scurt – august, faţă de iunie 2025 – au indicat o tendinţă de scădere a preţurilor la nivelul produselor de bază, influenţată puternic de bunurile sezoniere (fructe, legume).

Articole similare

Transgaz a semnat, în Grecia, memorandumul de extindere a Coridorului Vertical către Balcanii de Vest

La Salonic (Grecia), in marja celei de-a 10-a editii a Forumului de Energie din Europa de Sud-Est (SEEF), organizata de Camera de Comert Americano-Elena, a
Citește →

Alexandru Nazare: ‘Reducerea deficitului nu este o chestiune de opţiuni şi nu poate fi amânată’

România a parcurs un an de consolidare cu cea mai ambiţioasă corecţie fiscal-bugetară din Uniunea Europeană (UE), trecând de la o economie bazată pe consum
Citește →

Secretarul de stat în Ministerul Energiei: ‘Investiţiile realizate de Transgaz ne pot ajuta să fim mai rezilienţi în faţa provocărilor’

Investiţiile realizate de Transgaz pentru a creşte gradul de interconectivitate şi pentru a avea mai multe opţiuni în regiune şi în Uniunea Europeană ne pot
Citește →