Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

BNR crede abia la sfârşitul trimestrului III din 2027 rata anuală a inflaţiei va coborî la 2,9%

Banca Naţională a României anticipează că rata anuală a inflaţiei se va situa la 9,6% la finele anului curent, la 3,7% în decembrie 2026 şi la 2,9% la orizontul proiecţiei, trimestrul III 2027, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei, ediţia din noiembrie 2025.

„Prognoza actualizată anticipează reducerea ratei anuale a inflaţiei IPC pe cvasitotalitatea intervalului de proiecţie, traiectoria fiind configurată în principal de şocurile de ofertă recente şi influenţele asociate procesului de consolidare fiscală. Astfel, sub impactul scumpirii energiei electrice în iulie şi al majorării impozitelor indirecte (TVA şi accize) în august 2025, rata inflaţiei se va menţine la niveluri ridicate, dar cu o tendinţă de atenuare relativă, până la mijlocul anului viitor. Eliminarea impactului şocurilor menţionate din baza de calcul a ratei anuale va determina o scădere semnificativă a acesteia în trimestrul III 2026, evoluţie susţinută suplimentar de persistenţa şi chiar de accentuarea valorilor negative ale gapului PIB. Pe termen mediu, dinamica IPC este proiectată să se reducă treptat, pe fondul intensificării influenţelor dezinflaţioniste transmise prin canalul cererii agregate, ca urmare a măsurilor fiscale restrictive. În aceste condiţii, valorile prognozate ale ratei anuale a inflaţiei sunt de 9,6% la finele anului curent, de 3,7% în decembrie 2026 şi de 2,9% la orizontul proiecţiei, trimestrul III 2027”, se arată în Raport..

Comparativ cu prognoza publicată în Raportul asupra inflaţiei din luna august, rata anuală a inflaţiei IPC se plasează la valori mai ridicate pe tot intervalul proiecţiei, cu 0,8 puncte procentuale la finele anului curent, cu 0,7 puncte procentuale în decembrie 2026 şi cu 0,3 puncte procentuale în trimestrul II 2027 (orizontul prognozei precedente).

Potrivit BNR, revizuirea ascendentă este determinată în principal de cea a inflaţiei de bază. Aceasta a reflectat persistenţa presiunilor asupra costurilor, transmisia alertă pe anumite segmente a majorărilor recente ale impozitelor indirecte, precum şi procesul de refacere a marjelor comerciale de către anumiţi operatori, în contextul adaptării la noile condiţii fiscale şi la modificarea factorilor fundamentali care influenţează dinamica variabilei. În prima parte a intervalului proiecţiei, contribuţii suplimentare la creşterea inflaţiei provin şi din partea energiei electrice, parţial compensate de o revizuire descendentă a dinamicii preţurilor combustibililor şi alimentelor din categoria LFO (legume, fructe, ouă).

De asemenea, BNR menţionează că balanţa riscurilor privind inflaţia IPC rămâne înclinată în sens ascendent, sugerând posibilitatea unor abateri în sus de la traiectoria proiectată în scenariul de bază. În acest context, o relevanţă aparte o au impactul liberalizării pieţei gazelor naturale, iar într-o măsură mai redusă, eliminarea plafoanelor de preţ aplicate unor produse alimentare de strictă necesitate. Similar rundei precedente, o tracţiune dezinflaţionistă este atribuită unei eventuale slăbiri suplimentare a activităţii economice.

Articole similare

INS anunță că transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025

Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 8,2%, comparativ cu perioada similară din 2024, de la 19.812.900 pasageri
Citește →

Guvernul a dat OUG pentru ca peste 500 de proiecte de apă, canalizare şi gestionare a deşeurilor prinse iniţial în PNRR să fie finanţate de AFM

Proiectele de infrastructură finanţate iniţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aflate în risc de neîncadrare în jaloanele şi termenele stabilite cu Comisia
Citește →

Raiffeisen Bank se numără printre instituțiile financiare care au acordat 537 milioane euro pentru AFI

Raiffeisen Bank România şi Raiffeisen Bank International se numără printre instituţiile financiare care au contribuit la acordarea pachetului de 537 milioane euro obţinut de AFI,
Citește →