Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

În numai 9 luni, One United Properties a înregistrat vânzări şi pre-vânzări rezidenţiale de aproape 138 de milioane de euro

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a raportat, în primele nouă luni ale anului, vânzări şi pre-vânzări în valoare de 137,7 milioane de euro, aferente unei suprafeţe totale de 42.634 mp de spaţii rezidenţiale şi comerciale.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, rezultatele reflectă vânzarea şi pre-vânzarea a 467 de apartamente şi unităţi comerciale, precum şi a 570 de locuri de parcare şi alte tipuri de unităţi.

„În primele nouă luni din 2025, preţul mediu de vânzare pe metru pătrat pentru dezvoltările noastre a crescut cu 22% faţă de anul anterior, aproape de patru ori mai rapid decât media pieţei rezidenţiale din Bucureşti pentru unităţi noi, care a înregistrat o creştere de o singură cifră. Această diferenţă evidenţiază două tendinţe: scăderea ofertei de locuinţe noi din oraş şi orientarea cumpărătorilor către dezvoltatori cu reputaţie solidă, stabilitate financiară şi experienţă dovedită în livrarea de dezvoltări ample. Am integrat această tendinţă în strategia noastră de vânzări, concentrându-ne pe accelerarea valorificării portofoliului existent, care este în prezent vândut într-o proporţie aproape record, de 82%. Această abordare se reflectă într-un ritm mai rapid de absorbţie a unităţilor, preţuri medii mai ridicate şi fluxuri de numerar mai solide decât cele din piaţă”, a declarat, în comunicat, Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.

Datele centralizate de către companie arată că, la 30 septembrie, 82% dintre apartamentele disponibile, aflate în dezvoltare sau deja livrate, erau vândute, aproximativ 1.089 de unităţi fiind disponibile, la ora actuală, în portofoliul echipei de vânzări.

„Pentru a răspunde cererii şi interesului crescut în segmentele premium ale pieţei rezidenţiale din Bucureşti, compania va extinde în lunile următoare portofoliul de vânzări prin noi lansări, care vor include unităţi în One Academy Club, One City Club şi One Park Lane. Sumele contractate în baza acordurilor existente cu clienţii oferă transparenţă asupra încasărilor viitoare de numerar. La 30 septembrie 2025, acestea însumau 372,6 milioane de euro în numerar suplimentar până în 2027. 106,9 milioane euro au fost deja încasate în primele nouă luni din 2025. Aceste încasări deja contractate susţin un flux de numerar predictibil în următorii doi ani”, se menţionează în comunicat.

Conform raportului, chiria nominală pentru portofoliul de închirieri a ajuns la 21,6 milioane de euro, în primele nouă luni din 2025, în creştere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

De asemenea, compania a închiriat şi pre-închiriat 7.739 mp de spaţii de birouri şi retail şi a semnat prelungiri de contracte pentru încă 21.900 mp. La nivel general, în intervalul analizat, portofoliul comercial operaţional însuma 144.086 mp GLA, cu o rată de ocupare de 98%,iar estimările arat că acesta va ajunge la 187.000 mp până în 2026, odată cu livrarea One Gallery, One Technology District şi Mondrian Hotel.

One United Properties (BVB: ONE) este principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din Bucureşti, România. Compania este tranzacţionată la Bursa de Valori Bucureşti, iar acţiunile sale sunt incluse în mai mulţi indici precum BET, STOXX, MSCI, FTSE, ROTX şi CEEplus.

Articole similare

Transgaz, la Atena pentru extinderea coridorului european de gaze către Balcanii de Vest. România își consolidează rolul strategic în regiune

Coridorul Vertical de gaze, una dintre infrastructurile strategice pentru reducerea dependenței Europei de gazul rusesc, ar putea fi extins spre Serbia și Macedonia de Nord.
Citește →

Metrorex lansează un proiect pilot destinat posesorilor de biciclete şi trotinete, până pe 15 septembrie

Metrorex lansează un proiect pilot destinat utilizatorilor de biciclete şi trotinete, astfel că, în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2026, în zilele lucrătoare, este
Citește →

Ministrul Alexandru Nazare, după întâlnirea cu ambasadorul SUA la Bucureşti: ‘România are nevoie de investiţii americane, de proiecte mari’

România are nevoie de investiţii americane, de proiecte mari, de finanţare inteligentă şi de cooperare în sectoare care contează pentru securitatea şi dezvoltarea pe termen
Citește →