Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Producţia de cărbune a scăzut cu 2%, iar importurile s-au redus cu 53,5%

Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele şapte luni din 2025 la aproape 1,087 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 2% mai mică (minus 22.600 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Importurile de cărbune au fost, în perioada menţionată, de 61.100 tep, în scădere cu 70.200 tep (minus 53,5%) în comparaţie cu ianuarie – iulie 2024.

Dinamica producţiei de cărbune, cât şi importurile sunt prevăzute în scădere până în 2027, pe măsură ce alte capacităţi de producţie de energie vor fi puse în funcţiune, urmând să de diminueze cu 11,4%, respectiv cu 24,5%, conform estimărilor din ultima Prognoză a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Astfel, potrivit CNSP, producţia de cărbune este estimată pentru 2025 la 1,718 milioane tep (minus 10,5%), în 2026 la 1,555 milioane tep (minus 9,5%) şi în 2027 la 1,432 milioane tep (minus 7,9%).

Importurile sunt preconizate în scădere în 2025 cu 20,5%, la 164.000 tep, în 2026 cu 26,3%, la 121.000 tep, iar în 2027 cu 34,4%, la 79.000 tep.

Articole similare

Raiffeisen Bank se numără printre instituțiile financiare care au acordat 537 milioane euro pentru AFI

Raiffeisen Bank România şi Raiffeisen Bank International se numără printre instituţiile financiare care au contribuit la acordarea pachetului de 537 milioane euro obţinut de AFI,
Citește →

Rezervele valutare ale BNR au crescut la 65,408 miliarde euro: Nivelul rezervei de aur depășește 103 tone

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) totalizau 65,408 miliarde de euro la finele lunii noiembrie 2025, în creştere cu 0,09% comparativ cu nivelul
Citește →

INS anunță că rata şomajului a scăzut la 5,9%

Rata şomajului în luna octombrie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,9%, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în
Citește →