Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a crescut în trimestrul 3

OMV Petrom a realizat o producţie de hidrocarburi de 104.800 barili echivalent petrol pe zi în cel de-al treilea trimestru al acestui an, în creştere cu 2,5% faţă de trimestrul anterior, dar cu 2,24% sub cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.

Producţia de ţiţei şi condensat a fost de 47.900 bep/zi (minus 1,04% raportat la T2 2025), iar cea de gaze naturale de 57.000 bep/zi (plus 6%).

În trimestrul trei din 2025, volumul total de vânzări de hidrocarburi s-a ridicat la 100.600 bep/zi, fiind mai mare cu 3,8% faţă de cel din anterioarele trei luni. Vânzările de ţiţei şi condensat s-au majorat cu 0,4%, la 50.200 bep/zi, iar cele de gaze naturale au crescut cu 7,23%, la 50.400 bep/zi.

Şi vânzările totale de produse rafinate au crescut, cu aproape 12%, faţă de trimestrul al doilea al acestui an, la 1,5 milioane tone. Vânzările de gaze către terţi s-au cifrat la 8,94 TWh (plus 10,7%).

Producţia netă de energie electrică la Centrala de la Brazi a totalizat 1,27 TWh, dublu faţă ce cea din trimestrul anterior, de 0,6 TWh.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

La sfârşitul anului 2024, acţionarii români deţinea peste 43% din acţiunile companiei (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţinea 20,7%). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţinea 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% erau deţinute de alţi investitori străini.

Articole similare

Transgaz, la Atena pentru extinderea coridorului european de gaze către Balcanii de Vest. România își consolidează rolul strategic în regiune

Coridorul Vertical de gaze, una dintre infrastructurile strategice pentru reducerea dependenței Europei de gazul rusesc, ar putea fi extins spre Serbia și Macedonia de Nord.
Citește →

Metrorex lansează un proiect pilot destinat posesorilor de biciclete şi trotinete, până pe 15 septembrie

Metrorex lansează un proiect pilot destinat utilizatorilor de biciclete şi trotinete, astfel că, în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2026, în zilele lucrătoare, este
Citește →

Ministrul Alexandru Nazare, după întâlnirea cu ambasadorul SUA la Bucureşti: ‘România are nevoie de investiţii americane, de proiecte mari’

România are nevoie de investiţii americane, de proiecte mari, de finanţare inteligentă şi de cooperare în sectoare care contează pentru securitatea şi dezvoltarea pe termen
Citește →