Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Șeful AFIR, Adrian Chesnoiu, anunță că beneficiarii Schemei de energie pot achiziţiona echipamentele direct din baza date cu preţuri de referinţă a Agenției

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a introdus o nouă simplificare a procedurilor de lucru prin actualizarea Ghidului Bazei de date cu preţuri de referinţă a AFIR (BDPR) care permite utilizarea acestei baze de date şi pentru evaluarea proiectelor finanţate prin alte fonduri europene şi naţionale, nu doar pentru finanţările acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

„Beneficiarii Schemei de energie îşi pot achiziţiona acum echipamentele pentru care au primit finanţare direct din Baza de date, prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu furnizorul şi depunerea on-line la AFIR a dosarului de plată”, a afirmat Adrian-Ionuţ Chesnoiu, directorul general al AFIR, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, bunurile care se achiziţionează din Baza de date cu preţuri de referinţă trebuie să se regăsească atât în Studiul de fezabilitate aprobat, cât şi în Cererea de finanţare şi să respecte cerinţele şi caracteristicile tehnice prevăzute în acestea.

„Echipamentele trebuie să îndeplinească caracteristicile generale de bază (ex. putere nominală, putere instalată, capacitate de stocare etc.), astfel încât să fie corelate cu indicatorii prevăzuţi în Studiul de fezabilitate şi în Cererea de finanţare.”, se menţionează în comunicat.

În situaţia în care sunt necesare modificări ale caracteristicilor tehnice de bază prevăzute în documentaţia tehnică iniţială (Studiul de fezabilitate), beneficiarul are obligaţia de a notifica AFIR cu privire la necesitatea acestora înaintea încheierii contractului de achiziţie, precizează sursa citată.

„Avem în acest moment încheiate 570 de contracte, în valoare de 107,2 milioane de euro, pentru finanţarea investiţiilor în producerea de energie verde pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi al industriei alimentare. Interesul pentru acest tip de finanţare, acordat prin Schema de energie, a fost unul foarte mare: în cadrul celor două sesiuni derulate până în prezent, AFIR a primit în total 2.377 proiecte în valoare totală de peste 500 de milioane de euro, iar alocarea financiară disponibilă a fost de 300 de milioane de euro. Am venit cu actualizarea Ghidului Bazei de date cu preţuri de referinţă tocmai pentru a răspunde nevoilor fermierilor care implementează acest tip de proiecte de investiţii şi care au la dispoziţie în Baza de date peste 1.100 de elemente de tipul kiturilor, sistemelor, centralelor fotovoltaice. Acum vorbim deja de 45 de proiecte finalizate şi plăţi efectuate direct către fermieri de aproximativ 16 milioane de euro”, a subliniat Adrian-Ionuţ Chesnoiu.

Beneficiarii eligibili prin Schema de Energie sunt întreprinderile din sectorul agricol sau al industriei alimentare, legal constituite şi înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), precum şi Organizaţii/ federaţii de organizaţii din domeniul îmbunătăţirilor funciare (OUAI/FOUAI). Prin intermediul acestei scheme de sprijin, primesc finanţare proiectele care au ca obiectiv realizarea capacităţilor noi (sub 1 MW inclusiv şi peste 1 MW) de producere energie electrică pentru autoconsum, cu sau fără stocare, din surse solare, precum şi din surse eoliene.

Finanţarea este asigurată prin Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare (Schema de energie), din cadrul Fondului pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Articole similare

Hidroelectrica up-gradează sistemele informatice până pe 31 octombrie

Hidroelectrica va derula, în perioada 23 – 31 octombrie, un proces de up-gradare a sistemelor informatice utilizate pentru gestionarea plăţilor prin aplicaţia iHidro iar funcţionalitatea
Citește →

Dragoş Pîslaru dă vestea lunii: ‘Comisia Europeană a aprobat varianta finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României’

Comisia Europeană a aprobat, miercuri, varianta finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul Investiţiilor şi
Citește →

Autoritatea de Supraveghere Financiară achiziţionează un program informatic pentru supravegherea activităţii de tranzacţionare pe piaţa locală de capital

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a demarat procedura de achiziţie publică a unui program informatic pentru supravegherea activităţii de tranzacţionare pe piaţa de capital din
Citește →