Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au însumat, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, 9,67 milioane persoane, în creştere cu 1,7% faţă de perioada similară din 2024, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.
Din numărul total de sosiri, în perioada analizată, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,7%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 17,3%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele opt luni, au însumat 21,14 milioane, în scădere cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Din numărul total de înnoptări, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 16,3%.
Durata medie a şederii în perioada analizată a fost de 2,2 zile la turiştii români şi de 2,1 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025 a fost de 30,9% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 0,9 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2024.
Pe judeţe, în primele opt luni ale acestui an, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,6 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (1,29 milioane persoane) şi Braşov (924.000 persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (4,95 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (2,59 milioane persoane) şi Braşov (1,76 milioane persoane).
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, au provenit din: Germania (163.700 persoane), Italia (142.900 persoane) şi Israel (105.600 persoane).
În luna august 2025, comparativ cu luna august 2024, sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare inclusiv apartamente şi camere de închiriat au scăzut cu 4,6% şi respectiv cu 4,8%.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna august 2025 au însumat 2,07 milioane persoane, în scădere cu 4,6% faţă de cele din luna august 2024.
Din numărul total de sosiri, în luna august 2025, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,6%, iar sosirile turiştilor străini 14,4%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna august 2025, au însumat 5,09 milioane, în scădere cu 4,8% faţă de cele din luna august 2024.
Din numărul total de înnoptări, în luna august 2025, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 88,6%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 11,4%.
Durata medie a şederii în luna august 2025 a fost de 2,5 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna august 2025 a fost de 43,5% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 3,1 puncte procentuale faţă de luna august 2024.