Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Alexandru Nazare este optimist: ‘Vom reuşi securizarea a peste 21 miliarde de euro în noua alocare PNRR’

Sunt încrezător că vom reuşi securizarea a peste 21 miliarde de euro în noua alocare PNRR, bani pe care îi vom folosi, în sfârşit, eficient, susţine ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, care se află în aceste zile la Copenhaga pentru reuniunea informală a miniştrilor de finanţe din UE.

„Chiar dacă formatul este unul informal, discuţiile de aici sunt foarte importante în perspectiva reuniunii ECOFIN din 10 octombrie. Am avut deja discuţii cu Stephanie Lose, ministrul afacerilor economice din Danemarca, ţara care asigură preşedinţia Consiliului UE, cu Andrzej Domanski, ministrul Finanţelor din Polonia, şi cu Carmine di Noia, Directorul OCDE pentru Afaceri Financiare şi Antreprenoriale. Agenda noastră este una strategică: continuăm dialogul cu partenerii europeni despre consolidarea fiscală a României şi, mai important, vom pregăti terenul pentru aprobarea bugetului renegociat din PNRR. Este a treia oară când trebuie să renegociem acest plan, pentru că până acum România nu a reuşit implementarea tuturor proiectelor asumate din 2021. Sunt încrezător, însă, că vom reuşi securizarea a peste 21 miliarde euro în noua alocare PNRR – bani pe care îi vom folosi, în sfârşit, eficient”, a scris ministrul, vineri, pe pagina sa de Facebook.

El a anunţat că va avea discuţii despre accelerarea perspectivei aderării României la OCDE şi o serie de întâlniri bilaterale în care se va discuta despre alocarea de peste 16 miliarde de euro – bani europeni pentru România prin programul European SAFE, prin care se va putea investi în securitate.

„Este o alocare financiară foarte importantă, pe care o vom putea folosi pentru finanţarea apărării, a proiectelor Autostrăzilor Moldovei (A7) şi Unirii (A8) şi pentru dezvoltarea infrastructurii de spitale”, a afirmat Nazare.

Ministrul Finanţelor va discuta cu omologii săi şi pentru o aliniere privind bugetul multianual al UE 2028-2034 – foaia de parcurs financiar a Uniunii, care decide cât de mult pot cheltui ţările membre, pe ce domenii şi pentru ce obiective.

„România va avea la dispoziţie peste 60 miliarde de euro de la UE, iar negocierea va fi una fermă, pentru a ne asigura că banii vor merge către domenii prioritare, precum agricultură, inovare sau noi tehnologii”, a subliniat şeful de la Finanţe.

Alte subiecte importante pe agenda de discuţii a acestor zile sunt dezvoltarea pieţelor de capital şi adoptarea EURO digital – noua monedă digitală a UE.

Ministrul Finanţelor participă la Reuniunea Informală a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), organizată la Copenhaga în perioada 19-20 septembrie 2025, eveniment găzduit de Preşedinţia daneză a Consiliului UE.

Articole similare

Transgaz are alocate până la 108,9 milioane de lei pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin – Lugaşu

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei şi 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot
Citește →

Avertismentul lui Dumitru Chisăliţă, preşedintele AEI: ‘Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă’

O eventuală interdicţie a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creştere a preţului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociaţia
Citește →

În programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan, noua lege a salarizării unitare trebuie adoptată până la 31 octombrie 2026

Noua lege a salarizării unitare se adoptă până la 31 octombrie 2026, fără inechităţi salariale, fără diminuări de venituri, fără noi procese în instanţe şi
Citește →