Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministrul Sănătății anunță un fond de inovaţie prin care companiile din industrie, producătorii farma sau de tehnologie medicală, îşi pot deduce din impozitul pe profit: ‘Achităm molecule inovative, tratamente inovative pentru pacienţi’

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că susţine implementarea unui ”fond de inovaţie” în care companiile din industria farmaceutică să poată contribui, deducând 20% din impozitul pe profit, iar banii să fie utilizaţi pentru ca pacienţii să beneficieze de molecule inovative în tratamentul lor.

”Vom realiza un fond de inovare, de inovaţie, la Ministerul Sănătăţii, prin care companiile din industrie, mă refer aici la producătorii farma sau la producătorii de tehnologie medicală, îşi pot deduce din impozitul pe profit în limita aceea cunoscută, a 20%, alocării către Ministerul Sănătăţii pentru fondul de inovare. Ce înseamnă acest lucru? Orice companie în România, în momentul de faţă, poate deduce 20% din impozit pentru anumite activităţi. Dorim să introducem în legislaţie şi posibilitatea de a contribui, fără să creştem presiunea pe buget, în limita aceasta, de a contribui la realizarea unui fond de inovaţie la Ministerul Sănătăţii. Vorbesc aici doar de companiile de profil”, a declarat Alexandru Rogobete, joi seară, la TVR Info.

Ministrul a arătat că, potrivit estimărilor, un miliard de lei poate veni la buget pentru pacienţii care au nevoie de molecule inovative, prin implementarea acestui proiect.

”Am făcut un calcul estimativ împreună cu companiile. La 10 molecule putem acumula în acest fond undeva la un miliard pe an. Cum utilizăm aceşti bani pe care îi adunăm în fondul de inovaţie? Achităm molecule inovative, tratamente inovative pentru pacienţi, pentru cei care au indicaţie şi pentru molecule care nu se află în listă”, a explicat Alexandru Rogobete.

El a explicat că tratamentele vor fi asigurate în baza recomandărilor medicale şi în baza unor certificări medicale, arătând că aceasta este o măsură care se practică în multe ţări.

”Practic, companiile din industria farma şi din industria tehnologiei asigură un fond de inovare prin care se asigură accesul pacienţilor la aceste tratamente”, a subliniat ministrul.

Articole similare

Mihaela Suciu a primit un nou mandat de 4 ani în fruntea Distribuție Energie Electrică Romania

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) anunță începerea, la data de 5 octombrie 2026, a unui nou mandat de patru ani al doamnei Mihaela Suciu, în
Citește →

Dezastru în România: Economia a stagnat în trimestrul II, în timp ce PIB-ul a scăzut cu 0,6% în primul semestru

Produsul Intern Brut (PIB) al României a rămas nemodificat în trimestrul II din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, în timp ce în primul semestru economia
Citește →

BNR știe ce urmează să se întâmple cu inflaţia până la sfârşitul anului

Rata anuală a inflaţiei va urma o traiectorie ascendentă până la sfârşitul acestui an, în principal pe fondul creşterii preţurilor combustibililor, energiei şi altor materii
Citește →