Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Ministrul Finanţelor s-a dus la Washington: ‘Are o miză strategică, va deschide noi căi de finanţare şi va contribui la creşterea economică a României’

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, efectuează o vizită de lucru la Washington (SUA), în perioada 11-13 septembrie 2025, pentru a consolida dialogul economic şi financiar cu partenerii americani şi a atrage noi investitori în sectoare-cheie pentru România, precum energie, infrastructură sau tehnologie.

„Vizita la Washington D.C. are o miză strategică, fiind un pas esenţial în cultivarea unor relaţii solide cu administraţia americană şi cu principalii actori financiari de pe Wall Street. Prin acest dialog direct şi substanţial, ne propunem să prezentăm oportunităţile de investiţii şi să consolidăm încrederea partenerilor noştri americani. Atragerea de investiţii pe termen lung şi consolidarea cooperării economice bilaterale sunt piloni fundamentali pentru dezvoltarea durabilă a ţării noastre. Suntem încrezători că această misiune va deschide noi căi de finanţare şi va contribui la creşterea economică a României”, a subliniat Alexandru Nazare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, agenda vizitei cuprinde întâlniri cu reprezentanţi ai mediului financiar-bancar, cu instituţii guvernamentale şi cu potenţiali investitori.

Totodată, programul cuprinde discuţii cu mari finanţatori americani, interesaţi de oportunităţile de investiţii pe care le oferă economia românească. Obiectivul principal al acestor întâlniri este alinierea obiectivelor strategice de investiţii ale României cu interesele şi resursele marilor instituţii financiare.

Agenda mai include întâlniri cu Departamentul de Comerţ al SUA. Aceste discuţii vizează explorarea modalităţilor prin care România poate accesa resurse importante pentru dezvoltare şi proiecte de investiţii, bazate pe o cooperare bilaterală solidă.

„Întărirea parteneriatului economic cu Statele Unite este crucială pentru securitatea României pe termen lung, iar vizita ministrului Nazare subliniază importanţa strategică a cooperării bilaterale în contextul economic actual”, se menţionează în comunicatul citat.

Articole similare

Diana Buzoianu reorganizeză Ministerul Mediului: Numărul de posturi, redus de la 531 la 511

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se reorganizează, iar numărul total de posturi se reduce de la 531 la 511, conform unei hotărâri aprobate joi de
Citește →

Rompetrol Rafinare crește capacitatea de stocare cu 20%: Modernizează cinci rezervoare la Petromidia

Rompetrol Rafinare derulează în 2026 proiecte de reabilitare şi modernizare a cinci rezervoare din rafinăria Petromidia, aflate în diferite etape de execuţie, programul urmând să
Citește →

Ion Sterian, întâlnire în Grecia cu ministrul Energiei, Stavros Papastavrou. Transgaz, parte a extinderii Coridorului Vertical spre Balcanii de Vest

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, s-a întâlnit joi, la Alexandroupolis, cu ministrul grec al Mediului și Energiei, Stavros Papastavrou, în cadrul unei reuniuni dedicate
Citește →