Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Decizia Guvernului cu 3 luni înainte de finalul anului: Programul ‘Rabla’ pentru 2025 ar putea fi lansat la începutul săptămânii viitoare

Programul ‘Rabla’ pentru anul în curs ar putea fi lansat la începutul săptămânii viitoare, a anunţat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

„A trecut în şedinţa de guvern hotărârea care stabileşte ca proiect principal partea de Program ‘Rabla’ – persoane fizice. Practic, de mâine poate să fie adoptat ordinul necesar pentru ghid. Imediat ce este publicat în Monitorul Oficial, putem lansa Programul ‘ Rabla’. Deci, cel târziu, săptămâna viitoare, la început, luni, marţi, va fi lansat Programul ‘Rabla’. Ne bucurăm şi vrem să mulţumim pe această cale tuturor ministerelor care au dat avize – Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor – pentru că am reuşit să adoptăm în această săptămână, astăzi, ceea ce înseamnă că programul va fi lansat până la finalul lunii”, a afirmat Diana Buzoianu, joi, după şedinţa de guvern.

Aceasta a explicat şi care sunt schimbările aduse programului, întrebată în acest sens.

„Pentru persoane este foarte important de ştiut că vor avea exact aceeaşi platformă, deci exact acelaşi proces pentru care erau, deja, pregătiţi, rămâne la fel. Tehnic, platforma este identică. Voucherele rămân aceleaşi pentru maşinile cu motor termic, pentru hibrid, plug-in hibrid, pentru maşinile electrice, însă, ştiţi deja, se modifică voucherul de la 37.000 de lei la 18.500 de lei”, a declarat Diana Buzoianu.

Ea a precizat că fondurile alocate pentru Programul „Rabla” 2025 se ridică la 200 de milioane de lei.

Ministrul a mai explicat că o suplimentare a acestui fond nu este posibilă pentru acest an, dar pe viitor se au în vedere alte variante.

„Anul acesta nu, dar pentru anul viitor suntem deja în discuţii cu Ministerul Fondurilor Europene pentru a muta Programul ‘Rabla’ pe programul social pentru climă, Fondul social pentru climă şi, astfel, să asigurăm o predictibilitate mai mare, inclusiv pentru acest program, pentru că el se va baza pe fonduri europene în această viziune. Deci, asta va însemna că nu va mai depinde inclusiv de crizele economice care ar putea să apară la nivel naţional”, a mai declarat Buzoianu.

Articole similare

Rompetrol Rafinare dă 44 de milioane de lei pentru a construi o centrală fotovoltaică la Petromidia

Rompetrol Rafinare va investi aproximativ 44 de milioane de lei în construirea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 9,4 MW în rafinăria Petromidia,
Citește →

CEC Bank bă bani pentru o fabrică de ulei de 45 de milioane de euro în judeţul Cluj

CEC Bank cofinanţează construcţia unei fabrici de ulei în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj, investiţie de aproximativ 45 de milioane de euro, care va avea
Citește →

INS anunță că veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie: Cheltuielile au totalizat 8.650 lei

Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creştere cu 8% faţă de trimestrul I 2026, în
Citește →