Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători: Livrările de gaze din cel mai mare proiect de producţie de gaze din UE încep în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de producţie de gaze din Uniunea Europeană, a atras noi cumpărători, susţine operatorul OMV Petrom SA.

Compania, care şi-a propus să livreze primele cantităţi de gaze de la proiectul Neptun Deep în 2027, a încheiat recent „mai multe” acorduri şi, de asemenea, a semnat un contract cu grupul german de utilităţi Uniper SE, a declarat directorul general de la OMV Petrom, Christina Verchere, într-un interviu pentru Bloomberg.

„Există unele pieţe din Europa foarte coapte pentru asta”, a declarat miercuri Christina Verchere cu ocazia conferinţei Gastech de la Milano. „Cumpărătorii sunt interesaţi să îşi diversifice portofoliile. Nimeni nu îşi mai pune toate ouăle într-un singur coş”, a adăugat Verchere.

Proiectul Neptun Deep va ajuta la aprovizionare cu gaze a României şi a altor ţări, într-un moment în care UE se îndreaptă treptat spre eliminarea importurilor de energie din Rusia. Producţia proprie de gaze a Europei este în scădere rapidă din cauza îmbătrânirii zăcămintelor, iar cererea rămâne stabilă, în pofida avansului regenerabilelor.

Verchere a spus că gazele de la Neptun Deep vor avea un preţ competitiv, chiar dacă Europa a promis să îşi majoreze importurile de gaze lichefiate din SUA, în conformitate cu un recent acord comercial convenit cu administraţia Trump.

„Nu avem nevoie să ne îngheţăm produsul şi să îl punem pe o navă. Îl punem direct pe piaţa europeană şi amprenta noastră operaţională de CO2 este redusă comparativ cu cea a gazelor lichefiate”, a precizat directorul OMV Petrom SA.

Verchere nu a dorit să dezvăluie care sunt companiile cu care poartă negocieri OMV Petrom SA, dar a spus că va exista o anumită flexibilitate cu privire la ce cantităţi de gaze vor fi vândute în cadrul acordurilor pe termen lung şi ce cantităţi vor fi păstrate pentru a fi vândute pe piaţa spot.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

Articole similare

Ministerul Finanţelor vrea să dea un miliard de lei Băncii de Investiţii şi Dezvoltare pentru instrumentele de garantare şi finanţare în nume şi cont stat

Ministerul Finanţelor este autorizat ca pentru 2026 să transfere suma de 1 miliard de lei la dispoziţia Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID, în scopul
Citește →

Ministerul Finanţelor propune o bonificaţie de 3% pentru persoanele fizice care îşi plătesc impozitul pe venit până la 15 aprilie 2026

Persoanele fizice ar putea primi o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025 dacă îşi plătesc impozitul şi
Citește →

Ministerul Agriculturii anunță un sprijin financiar de urgenţă, în valoare de 2.000 de euro/hectar, pentru sectorul pomicol afectat de îngheţ în 2025

Guvernul a aprobat joi acordarea unui sprijin de urgenţă pomicultorilor afectaţi de fenomene climatice extreme din primăvara anului 2025, bugetul total alocat fiind de 11,5
Citește →