Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Dezastrul demografic continuă: Numărul deceselor a fost cu aproape 5.000 mai mare decât numărul nașterilor, în iulie

Sporul natural s-a menţinut negativ (-4.886) în luna iulie 2025, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,3 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele provizorii, publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în iulie 2025 s-au înregistrat certificatele de naştere pentru 14.236 copii, în creştere cu 2.478 (+21,1%) faţă de luna iunie 2025.

Numărul certificatelor de deces înregistrate în luna iulie 2025 a fost de 19.122 (9.928 pentru persoane de sex masculin şi 9.194 pentru persoane de sex feminin), mai mult cu 448 decese faţă de luna iunie 2025, ceea ce reprezintă o creştere de 2,4% (+3,1% persoane de sex masculin şi +1,7% persoane de sex feminin). Numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub 1 an în luna iulie 2025 a fost de 82, în creştere cu 28 faţă de luna iunie 2025.

În luna iulie 2025, 40,6% (7.772 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 27,8% (5.322 decese) la persoanele de 70-79 ani şi 16,5%, reprezentând 3.154 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (100 decese), 5-19 ani (62 decese) şi 20-29 ani (110 decese).

În luna iulie 2025, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 12.526 căsătorii. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 2.099 în luna iulie 2025.

Numărul certificatelor de naştere pentru născuţi-vii înregistrat în luna iulie 2025 a fost mai mare cu 525 (+3,8%) comparativ cu aceeaşi lună din anul 2024.

Potrivit INS, numărul certificatelor de deces înregistrat în luna iulie 2025 a scăzut cu 3.211 (-14,4%) faţă de luna iulie 2024, iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 16 mai mic în luna iulie 2025 decât aceeaşi lună din anul 2024.

Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2025 (-4.886 persoane) cât şi în luna iulie 2024 (-8.622 persoane). În luna iulie 2025, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.624 persoane (4.873 persoane de sex masculin şi 4.751 persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 9498 persoane (5.055 persoane de sex masculin şi 4.443 persoane de sex feminin). Faţă de aceeaşi lună din anul 2024, numărul deceselor înregistrate a scăzut cu -15,8% în mediul urban (-17,6% în cazul persoanelor de sex masculin şi -13,8% în cazul persoanelor de sex feminin) şi cu -12,9% în mediul rural (-12,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi -13,8 în cazul persoanelor de sex feminin).

Articole similare

Hidroelectrica anunță că producţia netă de energie electrică a scăzut cu 15%, în 2025

Producţia netă de energie electrică a Hidroelectrica a scăzut cu 15% anul trecut, la 11.847 GWh, pe fondul declinului cu 15% al producţiei de energie
Citește →

DNSC avertizează că au apărut fraude în numele OSIM

O serie de e-mailuri frauduloase transmise în numele Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), prin care destinatarii sunt informaţi că trebuie să achite
Citește →

Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale, spune că integrarea în OCDE oferă României un cadru pentru măsuri structurale ce pot aduce un plus de creştere de 0,8%-1%

Integrarea în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) oferă României un cadru de referinţă pentru măsuri structurale ce pot aduce un plus de creştere
Citește →