Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Nuclearelectrica anunță că au început lucrările civile de construcţie pentru Proiectul Retehnologizării Unităţii 1 CNE Cernavodă

Lucrările civile de construcţie la infrastructura necesară implementării proiectului Retehnologizării Unităţii 1 CNE Cernavodă au demarat miercuri, a anunţat Nuclearelectrica.

Potrivit sursei citate, compania a primit de la Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) Autorizaţia de construire pentru Depozitul Intermediar de Deşeuri Radioactive ((DIDR-U5), proiectat şi construit pentru a manipula, procesa şi depozita intermediar deşeurile slab şi mediu radioactive, rezultate în urma retehnologizării Unităţii 1 şi exploatării comerciale pe termen lung a Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă.

„DIDR-U5 va fi construit pe amplasamentul CNE Cernavodă, în interiorul zonei controlate, în incinta Clădirii Reactorului Unităţii 5 CNE Cernavodă, care va fi adaptată necesităţilor de dezvoltare a DIDR-U5 şi este format din 3 clădiri cu funcţii de primire, manipulare, procesare şi depozitare intermediară a deşeurilor slab şi mediu radioactive rezultate din retehnologizarea Unităţii 1, exploatarea pe termen lung a Unităţilor 1 şi 2, inclusiv depozitarea, întreţinerea şi decontaminarea setului de scule de retubare folosite pentru retehnologizarea Unităţii 1”, precizează Nuclearelectrica.

La ceremonia de inaugurare a lucrărilor au participat, printre alţii: preşedintele României, Nicuşor Dan, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, ministra Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Cantemir Ciurea, şi directorului general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.

De asemenea, au fost prezenţi, ambasadorii Canadei, Coreei de Sud şi Italiei în România, preşedinţii şi directorii generali ai companiilor partenere în proiectul Retehnologizării Unităţii 1 – AtkinsRealis, CANDU International, Korea Hydro & Nuclear Power, Ansaldo Nucleare, Laurentis Energy Partners şi Canadian Commercial Corporation.

„Obţinerea autorizaţiei de construire pentru Depozitul Intermediar de Deşeuri Radioactive (DIDR U5) aferent dezvoltării infrastructurii critice a Proiectului de Retehnologizare a Unităţii 1, conform graficului de realizare a acestui proiect, reprezintă un pas esenţial în dezvoltarea proiectului, marcând intrarea în etapa lucrărilor civile de construcţie. Dezvoltăm un proiect de importanţă strategică pentru Sistemul Energetic Românesc, cu impact pe termen lung, cu responsabilitate maximă în respectarea securităţii nucleare, standardelor şi bunelor practici internaţionale. În egală măsură, extinderea capacităţii de depozitare intermediară a deşeurilor slab şi mediu radioactive, conform legislaţiei şi reglementărilor CNCAN, reprezintă un element indispensabil pentru susţinerea exploatării pe termen lung în condiţii de deplină siguranţă. Prin retehnologizarea Unităţii 1, vom asigura încă 30 de ani de producţie de energie curată, stabilă şi accesibilă, consolidând securitatea energetică a României şi contribuind decisiv la atingerea obiectivelor de decarbonizare”, a declarat Cosmin Ghiţă, şeful Nuclearelectrica.

Realizarea lucrărilor civile de construcţie este parte integrantă a contractului de Inginerie, Procurare şi Construcţie (EPC), încheiat între Nuclearelectrica şi consorţiul internaţional format din: Candu Energy Inc. o companie din cadrul grupului AtkinsRealis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation şi Korea Hydro & Nuclear Power Co, în data de 19 decembrie 2024.

Potrivit Nuclearelectrica, din 1996 şi până în prezent, exploatarea Unităţii 1 a dus la evitarea a 140 de milioane de tone de CO2 în atmosferă, a livrat în siguranţă peste 145 de milioane de MWh, la un factor de capacitate de peste 90%.

În prezent, România continuă să ocupe prima poziţie la nivel internaţional, cu un factor de capacitate mediu de peste 92% de la punerea în funcţiune a Unităţilor 1 şi 2, reconfirmând performanţa României în industria nucleară la nivel de excelenţă.

Articole similare

Prima producţie de gaze din Neptun Deep este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, conform OMV Petrom şi SNGN Romgaz

Perimetrul Neptun Deep avansează către prima producţie de gaze, preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, iar producţia anuală la platou este estimată la circa
Citește →

Managerii consultați de Institutul Naţional de Statistică estimează creşteri ale preţurilor

Managerii din industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul estimează pentru perioada septembrie-noiembrie 2026 o creştere a preţurilor, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de
Citește →

Sebastian Burduja, de la PNL, a primit aviz negativ pentru portofoliul de la Energie, în comisiile reunite

Comisiile reunite de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au dat aviz negativ, luni, pentru Sebastian Burduja, propus pentru funcţia de ministru al Energiei. Membrii
Citește →