Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Directorul Nuclearelectrica spune că retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Cernavodă va asigura încă 30 de ani energie curată şi viabilă: ‘Valoarea totală a investiţiei în curs este de circa 3 miliarde de euro’

Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a declarat, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, că retehnologizarea Unităţii 1, investiţie de circa 3 miliarde de euro, va asigura încă 30 de ani de ani energie curată şi viabilă, în condiţii de siguranţă şi eficienţă economică.

„Marcăm astăzi un moment esenţial pentru industria nucleară din România, pentru Nuclearelectrica şi pentru centrala de la Cernavodă, inaugurarea lucrărilor de construcţie în cadrul proiectului de retehnologizare a Unităţii 1. Aceasta este o etapă majoră care are o dublă semnificaţie, pe de o parte încununează un capitol de aproape 30 de ani de istorie şi de operare la cele mai înalte standarde de excelenţă şi siguranţă, iar pe de altă parte, deschide poarta viitorului pentru reactorul unu. În urma retehnologizării, acesta se va moderniza prin tehnologia CANDU de nouă generaţie şi va asigura încă 30 de ani de energie curată şi viabilă în condiţii de siguranţă şi eficienţă economică”, a declarat Ghiţă, la inaugurarea lucrărilor de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

Potrivit acestuia, proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 are o importanţă strategică în asigurarea securităţii energetice a României şi presupune „investiţii semnificative” care vor susţine dezvoltarea economică naţională.

„Valoarea totală a investiţiei în curs este de circa 3 miliarde de euro, iar acest proiect este o continuare a altor proiecte de retehnologizare realizate la nivel global”, a declarat directorul Nuclearelectrica.

Reactorul 1 a intrat în exploatare comercială în anul 1996 şi a produs 9% din necesarul consumului de energie electrică la nivel naţional.

„Ne mândrim cu Unitatea 1, ea a deschis şi a propagat amprenta nucleară în România, prin implicarea specialiştilor noştri consacraţi prin dedicare, perseverenţă, muncă şi pasiune. Reactorul 1 a intrat în exploatare comercială în 1996 şi a produs peste 145 de milioane de MWh energie electrică, adică 9% din necesarul consumului de energie naţional. Unitatea 1 a evitat producerea a peste 140 milioane tone de emisii de CO2. Împreună cu reactorul doi, centrala de la Cernavodă a menţinut România pe primul loc în topurile internaţionale, privind factorul de capacitate din 440 de centrale nucleare din lume, loc pe care îl ocupăm şi astăzi. Iar unitatea unu are un factor de capacitate de peste 90%”, a mai spus Cosmin Ghiţă.

El a afirmat că retehnologizarea Unităţii 1 aduce beneficii substanţiale.

„Retehnologizarea aduce beneficii substanţiale, o producţie de 5,5 milioane MWh/an de energie curată, sigură, stabilă şi accesibilă, evitarea a 5 milioane tone emisii de CO2 anual, conservarea şi dezvoltarea lanţului cu nivelul de servicii şi producţie în conformitate cu standardele de calitate specifice industriei mondiale la nivel nuclear, creşterea numărului de locuri de muncă şi a numărului de specialişti, precum şi menţinerea acestor locuri de muncă pentru următorii 30 de ani”, a subliniat reprezentantul Nuclearelectrica.

Cosmin Ghiţă susţine că se are în vedere să crească şi mai mult capacitatea de producţie, prin proiecte ce vizează reactoarele trei şi patru.

„Pe lângă proiectul de retehnologizare, care va menţine capacitatea de producţie, avem planuri ambiţioase de creştere a capacităţii nucleare la peste 3.200 de MW prin proiectul unităţilor trei şi patru, patru unităţi CANDU şi reactoarelor modulare mici. Proiectele strategice pentru România devin realitate prin parteneriate durabile şi bazate pe încredere, cu o susţinere puternică a autorităţilor naţionale şi implicarea unor companii externe de calibru din industrie şi a unor parteneri internaţionali şi finanţatori cu reputaţie durabilă”, a spus directorul Nuclearelectrica.

Articole similare

Transgaz, la Atena pentru extinderea coridorului european de gaze către Balcanii de Vest. România își consolidează rolul strategic în regiune

Coridorul Vertical de gaze, una dintre infrastructurile strategice pentru reducerea dependenței Europei de gazul rusesc, ar putea fi extins spre Serbia și Macedonia de Nord.
Citește →

Metrorex lansează un proiect pilot destinat posesorilor de biciclete şi trotinete, până pe 15 septembrie

Metrorex lansează un proiect pilot destinat utilizatorilor de biciclete şi trotinete, astfel că, în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2026, în zilele lucrătoare, este
Citește →

Ministrul Alexandru Nazare, după întâlnirea cu ambasadorul SUA la Bucureşti: ‘România are nevoie de investiţii americane, de proiecte mari’

România are nevoie de investiţii americane, de proiecte mari, de finanţare inteligentă şi de cooperare în sectoare care contează pentru securitatea şi dezvoltarea pe termen
Citește →