Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

FMI vine în România: Urmează o analiză a ultimelor evoluţii economice

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită la Bucureşti în perioada 3-12 septembrie pentru a analiza recentele evoluţii ale economiei româneşti.

„Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii şi politici economice. Va avea întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a României, şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale”, se menţionează în comunicat.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Articole similare

Diana Buzoianu reorganizeză Ministerul Mediului: Numărul de posturi, redus de la 531 la 511

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se reorganizează, iar numărul total de posturi se reduce de la 531 la 511, conform unei hotărâri aprobate joi de
Citește →

Rompetrol Rafinare crește capacitatea de stocare cu 20%: Modernizează cinci rezervoare la Petromidia

Rompetrol Rafinare derulează în 2026 proiecte de reabilitare şi modernizare a cinci rezervoare din rafinăria Petromidia, aflate în diferite etape de execuţie, programul urmând să
Citește →

Ion Sterian, întâlnire în Grecia cu ministrul Energiei, Stavros Papastavrou. Transgaz, parte a extinderii Coridorului Vertical spre Balcanii de Vest

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, s-a întâlnit joi, la Alexandroupolis, cu ministrul grec al Mediului și Energiei, Stavros Papastavrou, în cadrul unei reuniuni dedicate
Citește →