Participarea la evenimentele organizate de MediaUno se face exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile primite de la organizatori.

Ministrul Energiei s-a sucit: Nu-l mai nominalizează pe finul său, Alin Demian, pentru funcţia de administrator provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a revocat nominalizarea lui Alin Ioan Demian pentru funcţia de administrator provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Demian este finul ministrului.

„Ca urmare a reacţiilor apărute în spaţiul public în legătură cu nominalizarea domnului Alin Ioan Demian în funcţia de administrator provizoriu în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, am decis revocarea acestei nominalizări. Deşi nominalizarea pe o perioada limitată de 2 luni, făcută cu scopul de a asigura interimatul până la numirea definitivă a noilor administratori, a avut la bază criterii de competenţă profesională, am luat act de percepţia publică şi de dezbaterile generate. Consider că încrederea cetăţenilor în instituţiile statului şi în companiile strategice ale României trebuie să primeze în faţa altor considerente”, a scris ministrul Energiei, marţi, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat, însă, că decizia de retragere a nominalizării nu pune sub semnul întrebării capacitatea profesională a lui Alin Demian, ci reprezintă un gest de responsabilitate şi transparenţă, pentru a evita orice suspiciune privind integritatea procesului decizional.

Alin Demian este director Cabinet Ministru la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW şi, în plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Articole similare

Vești bune de la agrometeorologi: Rezerva de apă în cultura grâului de toamnă, apropiată de optim în cea mai mare parte a zonelor de cultură

Rezerva de apă în stratul de sol 0-50 centimetri, în cultura grâului de toamnă, va prezenta pe parcursul săptămânii viitoare valori satisfăcătoare, apropiate de optim
Citește →

Grupul Electrica are un profit net în creştere de aproape trei ori, în primele nouă luni

Grupul Electrica a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 839,8 milioane de lei, în creştere cu 537,4 milioane de
Citește →

Ministerul Finanţelor spune că ultima ediţie Fidelis din 2025 vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55%

Ultima ediţie Fidelis din 2025, ce se va desfăşura în perioada 5 – 12 decembrie, vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55% la emisiunile
Citește →