Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

Memorandum România–Serbia pe infrastructura de gaze

SNTGN Transgaz SA a anunțat semnarea unui memorandum de înțelegere cu compania JP Srbijagas din Republica Serbia, în vederea dezvoltării unei interconectări între sistemele naționale de transport al gazelor naturale ale celor două țări. Evenimentul a avut loc în data de 27 iunie 2025, la sediul Reprezentanței Transgaz din București.

Memorandumul a fost semnat de către Ion Sterian, Director General al Transgaz, și Dusan Bajatovic, Director General al JP Srbijagas.

În cadrul întâlnirii, părțile au convenit să elaboreze, până în luna septembrie 2025, un plan comun pentru realizarea unei noi conducte de transport gaze naturale care va interconecta conducta magistrală BRUA din România cu Nodul Tehnologic Mokrin din Serbia dar și construirea conductei de gaze pe direcția sud Mokrin – PCG Banatski Dvor – Pancevo – Belgrad.

Proiectul are o importanță strategică majoră, contribuind la diversificarea surselor de aprovizionare, consolidarea securității energetice, echilibrarea cererii și ofertei, precum și la facilitarea transportului transfrontalier de gaze naturale între state membre și non-membre ale Uniunii Europene.

Articole similare

Rompetrol Rafinare dă 44 de milioane de lei pentru a construi o centrală fotovoltaică la Petromidia

Rompetrol Rafinare va investi aproximativ 44 de milioane de lei în construirea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 9,4 MW în rafinăria Petromidia,
Citește →

CEC Bank bă bani pentru o fabrică de ulei de 45 de milioane de euro în judeţul Cluj

CEC Bank cofinanţează construcţia unei fabrici de ulei în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Cluj, investiţie de aproximativ 45 de milioane de euro, care va avea
Citește →

INS anunță că veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie: Cheltuielile au totalizat 8.650 lei

Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creştere cu 8% faţă de trimestrul I 2026, în
Citește →