Accesul la evenimentele „Împreună Protejăm România” este permis exclusiv pe baza invitației nominale și netransmisibile emise de organizatori.

Prezența și susținerea discursurilor în cadrul seriei de evenimente din București nu implică niciun cost pentru invitați și nu sunt condiționate de achiziția unor servicii de promovare sau parteneriat.

TRANSGAZ a preluat pachetul majoritar de la Petrostar

Transgaz a achiziționat o participație majoritară, de 51%, din capitalul social al Petrostar, companie de cercetare, inginerie tehnologică și proiectare în domeniul petrolului și gazelor naturale, informează Bursa de Valori București (BVB).
Acțiunile companiei Transgaz se află în topul creșterii cotațiilor de la Bursa de Valori București, cu un avans de aproape 43% în acest an, la o valoare de 33,5 lei/unitate.
În urma acestei operațiuni, numărul total de acțiuni al Petrostar S.A. este de 112.190 acțiuni. Dintre acestea, deține 57.217 acțiuni, respectiv 51%.
“SNTGN Transgaz informează investitorii că, în conformitate cu prevederile art. 1 ale Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 5 din 9 aprilie 2025, s-a finalizat subscrierea integrală a acțiunilor emise de Petrostar S.A. pentru majorarea capitalului social cu suma de 4.520.143 lei, de la 4.342.867 lei la 8.863.010 lei. Majorarea a fost realizată prin emiterea unui număr de 57.217 acțiuni nominative noi, fiecare acțiune având o valoare nominală de 79 lei/acțiune”, se menționează în documentul BVB.
Petrostar S.A. este una dintre cele mai vechi și reprezentative companii din România, activând în domeniul cercetării, ingineriei tehnologice și proiectării pentru industria extractivă de petrol și gaze.
Achiziția face parte din strategia de dezvoltare a Transgaz, care vizează extinderea capabilităților operaționale în zona serviciilor suport și auxiliare infrastructurii energetice, generarea de venituri suplimentare din activități conexe transportului de gaze naturale.
Până acum, Petrostar era deținută de aproximativ 360 de acționari, majoritatea foști sau actuali angajați ai companiei.
Conform ultimelor date financiare publicate, în 2023, Petrostar a înregistrat o cifră de afaceri de 17 milioane lei și un profit de 167.000 lei.
Grupul Transgaz, format din operatorul de transport gaze din România, Transgaz SA, Eurotransgaz SRL și Vestmoldtransgaz SRL în Republica Moldova, și-a dublat anul trecut profitul net comparativ cu 2023, de la 198,5 milioane lei la 391,4 milioane lei.

Articole similare

Mugur Isărescu e sincer: ‘România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu pentru trecerea la euro; BNR este pregătită să reia procesul’

Banca Naţională a României este pregătită să reia procesul de pregătire pentru trecerea la moneda euro, însă România nu îndeplineşte în prezent niciun criteriu necesar,
Citește →

Romsilva și un spital din provincie conduc în topul de atribuire a contractelor prin proceduri de negociere fără publicare

Romsilva a derulat anul trecut 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei, menţinându-se pe
Citește →

DNSC publică cifre alarmante: ‘Incidentele de compromitere a conturilor au crescut cu 353% în 2025; phishing-ul a avansat cu 70,6%’

Numărul incidentelor de phishing a crescut cu 70,6% în 2025, la 4.975, iar cele de compromitere a conturilor au înregistrat un avans de 353%, până
Citește →